Acum câțiva ani în urmă am cumpărat un nou notebook, după ce precedentul fusese furat iar înlocuirea lui cu un PC nu era deloc ceea ce îmi doream. Acum, după atâta timp de când am cumpărat primul notebook Dell știu că decizia de a alege această marcă a fost una foarte bună. Dacă bugetul este o problemă atunci când te hotărăști să îți cumperi un notebook va trebui să excluzi din start opțiunea de a cumpăra un notebook Apple. Desigur, asta nu înseamnă că va trebui să de grăbești să achiziționezi la întâmplare, de la unul dintre mulțimea de producători despre care uneori nimeni nu a auzit, cea mai bună soluție fiind aceea de a achiziționa un computer Dell. Compania producătoare, vinde în România prin intermediul unui distribuitor local în timp ce în țările Europei de Vest, America și alte părți ale lumii vinde doar prin intermediul website-ului dell.com.
În cazul meu (Avram Cosmin), până când m-am decis să achiziționez notebook-ul de la Dell, au trecut 2 luni, timp în care am căutat pe internet printre sute de recenzii încercând să înțeleg dacă acesta este producătorul al cărui produse sunt pe măsura nevoilor și a exigențelor mele (să fie stabil, să nu coste prea mult și să ofere un nivel de performanță ridicat). Într-un final, am tras concluzia că Dell oferă tot ceea ce căutam la un notebook, așa că, am achiziționat notebook-ul Inspiron 6400 direct de pe dell.com.
Procesul de cumpărare de pe dell.com este foarte simplu. Dacă vrei poți schimba aproape tot din configurația calculatorului, chiar și layout-ul tastaturii sau limba de instalare a sistemului operativ. De fapt, asta este ceea ce am făcut, am cerut ca layout-ul tastaturii să fie al limbii Irlandeze iar limba de instalare a sistemului de operare Engleza, asta pentru că am cumpărat notebook-ul de pe website-ul Dell Italia.
La momentul scrierii acestui articol (2010) încă utilizez notebook-ul Dell achiziționat acum 3 ani de care sunt foarte satisfăcut. Nu am avut niciodată probleme de instalare ale aplicațiilor, probleme de instalare a componentelor hardware sau orice alt tip de probleme. Singura dezamăgire este durata de viață foarte scurtă a bateriei care după primul an a încetat să mai funcționeze.
Până acum am recomandat calculatoarele Dell tuturor prietenilor și clienților mei, 12 dintre ei cumpărând de la Dell, calculatoare desktop, notebook-uri sau imprimante cu o valoare totală de circa 30 000 euro, uni dintre ei aflându-se deja la al doilea notebook Dell cumpărat, după ce primul a fost cumpărat datorită recomandării făcută de mine.
Dacă mâine mă voi decide să înlocuiesc actualul notebook (Dell Inspiron 6400), îl voi înlocui cu un alt notebook cumpărat de la Dell, cel mai probabil unul din gama XPS (cea mai avansată gamă de produse pe care Dell le comercializează).
Dacă nu te-ai hotărât ce computer să îți cumperi, atunci recomandarea este aceea de a lua în considerare opțiunea de a cumpăra de la Dell. Atât calculatoarele desktop cât și notebook-urile sunt produse foarte stabile, longevive în timp cu un raport calitate / preț mult superior celorlalți producători.
Iată ce am cumpărat pentru mine de la Dell:
Pentru că notebook-ul precedent mi-a fost furat și pentru că sunt mereu în mișcare, am cumpărat Kensington Microsaver Twin Lock, un sistem antifurt folosit pentru notebook-uri de către cei care își lasă computerul în mașină, pe masă în locuri publice sau în camera de hotel.
Amintește-ți, sunt profesionist la capitolul creerii paginilor web și a aplicațiilor bazate pe tehnologia internet (creare website, programare web și consultanță cu privire la vânzările prin intermediul internetului). Nu mă ocup de concept grafic și crearea acestuia (doar creare layout pentru paginile sau aplicațiile web).
Una dintre pasiunile mele este fotografia, însă nu sunt fotograf și nu mă ocup cu ședințe fotografice.
Acum, învăț relații publice și comunicare, dedicând o foarte mare parte din timpul, resursele și atenția mea acestui capitol.
Lacie este unul dintre cei mai mari producători de hard disk-uri externe. Piața calculatoarelor este suprasaturată de foarte mulți asemenea producători, însă Lacie face diferența. Au o gamă foarte largă de produse destinate satisfacerii tuturor cerințelor consumatorilor, dar cel mai important este stabilitatea fiecărui produs în parte. Personal (Avram Cosmin), folosesc în mod curent 3 hard disk-uri externe Lacie, cel mai vechi având peste 3 ani de viață, continuând astăzi să funcționeze la fel de bine precum o făcea în prima zi. În timp, Lacie a demonstrat că este un nume în care poți avea încredere și de aceea recomand prietenilor, clienților și acum ție să iei în considerare posibilitatea de a îți cumpăra următorul hard disk extern de la ei.
Pentru unul din telefoanele mobile pe care le folosesc (Nokia E63) am cumpărat o memorie MicroSD de 4G de la SanDisk. Pentru aparatul de fotografiat (Canon EOS 40D) am cumpărat două memorii CompactFlash de 8G fiecare de la SandDisk. Pentru player-ul Creative Zen (acum aruncat) am cumpărat o memorie SecureDigital de 16G de la SanDisk. Pentru orice alte nevoi folosesc USB Flash Drives de la SanDisk. Tu ce tip de memorie folosești?
Dacă trebuie să cumperi o memorie, pentru telefonul mobil, pentru camera de filmat, aparatul de fotografiat, pentru calculator sau orice altceva, atunci ia în considerare opțiunea de a cumpăra de la SandDisk.
O altă marcă de încredere ale cărei produse foarte mulți utilizatori le folosesc cu satisfacție este Logitech. De fapt, tradiția și performanțele oferite au o vechime atât de mare, încât atunci când spui mouse sau tastatură te gândești la Logitech.
Personal (Avram Cosmin), pentru că lucrez mai mult de 12 ore pe zi în fața calculatorului, am nevoie de confort și funcționalitate, produsele Logitech fiind capabile să fie pe placul nevoilor și a exigențelor mele. Tastatura (cumpărată direct de pe logitech.com) este iluminată, cu layout Irlandez (Britanic). Mouse-ul pe care îl folosesc face parte din seria Trackball fiind foarte la îndemână și comod, mai ales datorită faptului că nu trebuie să îl mișc pe suprafața mesei de lucru. În cele din urma, un alt produs Logitech pe care îl folosesc sunt boxele V10 Notebook Speakers de care sunt foarte mulțumit.
Atunci când stai în fața computerului din plictiseală nu contează tastatura sau mouse-ul pe care le folosești. Nu aceiași regulă se aplică atunci când petreci timpul lucrând ore în șir în fiecare zi. În acest caz ai nevoie de confort și accesibilitate, ai nevoie să nu te zgârcești, să cumperi performanța, confortul și funcționalitatea pe care produsele Logitech le oferă.
Copyright © 2010